Guess By Marciano – Pareri, Preturi
„De cand am infiintat Guess, brandul mereu a militat pentru tanar, sexy si aventuros.”
Guess este o casa de moda care s-a facut cunoscuta la nivel mondial pentru stilul american autentic pe care il prezinta in fiecare colectie. Tanar, rebel si sofisticat, aceste cuvinte sunt definitorii pentru aceasta casa infiintata de Georges, Armand, Paul si Maurice Marciano.
Stilul nu este complet fara un parfum pe masura, astfel, in anii 80 casa Guess intra intr-o colaborare cu Revlon si aduce in fata iubitorilor casei Guess parfumul Guess Original.
Anul 2007 scoate in prim plan o adevarata vedeta printre femei datorita mirosului impozant si sofisticat. Dupa cum v-ati dat seama, este vorba despre o esenta florala pentru doamne , intitulata Guess By Marciano.
Parfumierul care sta in spatele extravagantei esente este Barbara Zoebelein. Aceasta a dorit sa sublinieze printr-un mixt inedit, esenta feminitatii si a stilului opulent.
Note: grapefruit, cardamom, sirop de Curacao, carambola – fructul stea, bujor, iasomie, caprifoi, mos , vanilie, note lemnoase
Cum miroase parfumul Guess By Marciano?
Parfumul Guess By Marciano se deschide in note proaspete si fructate de garapefruit si carambola. Mirosul emanat de mixtul celor doua note ofera parfumului luminozitate si il duce pe o plaja exotica unde ne delectam cu sirop de Curacao. Acest lichior emana miros proaspat de portocale cu o usoara tenta amaruie ca simbol al puterii unei femei. Lichiorul de Curacao este asezonat cu pulbere de cardamom proaspat, astfel incat tot peisajul zugravit se condimenteaza in stil usor asiatic.
Notele de mijloc aduc un val proaspat si floral compus din trilogia bujorului, iasomiei si caprifoiului. Cele doua flori albe, iasomia cremoasa si caprifoiul jovial, vin cu o esenta ademenitoare pentru publicul masculin, imbracand trupul femeii intr-o scut senzual si pasional. Parfumul este pudrat cu bujor inflorit care aduce luminozitate si rotunjime.
Notele de baza prezinta un adevarat invelis mistic compus din senzualitate si pasiune salbatic. Moscul, cu mirosul sau animalic, este cel care creeaza acel cadru misterios pozitionat intr-o padure cu miros proaspat de lemn nobil. Tot acest tablou creat de catre notele de lemn si mosc este stropit cu pulbere de vanilie cremoasa, care ofera o luminozitate luxurianta si o atmosfera afrodisiaca.
Forma sticlei de parfum Guess By Marciano este ovala, subtire precum silueta unei dame. Laitmotivul care zugraveste sticla este auriul ca semn al distinctiei si al glamour-ului pe care il inspira aspectul sticlutei.
Impresie generala
Parfumul Guess By Marciano este luxuriant si opulent, compus dintr-un val cald de flori proaspete, semn al dedicarii sale publicului feminin. Deschiderea puternica a parfumului cu note curate, proaspete, peste care se presara un strop de picanterism, ofera acea exuberanta specifica femeilor, ducand parfumul mai aproape de sufletul doamnelor. Privind in ansamblu, esenta Guess By Marciano este gurmanda si sofisticata.